Evenimente

În fața copilului, un slătinean și-a bătut soția și apoi a înjunghiat-o

În momentul în care a văzut că încep să se certe, tânăra de 32 de ani s-a încuiat într-una dintre camerele locuinței însă bărbatul a spart ușa și a intrat peste ea. A lovit-o pe aceasta cu pumnii în repetate rânduri iar totul a culminat cu momentul în care ia înjunghiat-o cu un cuțit în zona toracelui. Rana de la cuțit și celelate leziuni de pe corp au fost destul de grave iar femeia a început să sângereze serios, moment în care partenerul de viață și-a dat seama ce a făcut și a sunat la 112 pentru a cere ajutor.

Totul s-a întâmplat în fața copilului celor doi soți, însă acesta este prea mic și nu a putut să sară în ajutorul mamei, deși aceasta ar fi țipat și după ajutor, dar nimeni nu a auzit-o.

{module G+articles}

Un echipaj de la Ambulanța Olt a ajuns la locul conflictului, iar femeia nu ar fi ezitat și le-a spus cadrelor medicale că între aceasta și partener au mai fost certuri și bătăi. Femeia a era conștientă când a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina. 

Polițiștii au ajuns și ei la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili ce s-a întâmplat mai exact. A fost dus la audieri și pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru violență în familie, fiind emis împotriva sa și un ordin de protecție provizoriu prin care îi este interzis să se apropie la mai puţin de 100 metri de soție.

{module G+articles (2)}

„În dimineața zilei de 10 decembrie, la ora 04:57, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, a sesizat prin apel unic de urgenţă 112, faptul că în timp ce se afla într-o locuință de pe strada Castanilor, din municipiul Slatina, împreună cu soția sa, din joacă, ar fi înjunghiat-o superficial în zona toracelui, solicitând un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat și polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, acesta și-ar fi lovit soția, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, la nivelul feței, provocându-i și o rană, cu un obiect tăietor-înțepător, la nivelul toracelui. Femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Slatina pentru audieri și pentru emiterea pe numele acestuia a unui ordin de protecție provizoriu (nu mai are voie să se apropie de partenera de viață la mai puțin de 100 de metri n.r.)”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pe numele tânărului de 25 de ani s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.