Evenimente

Incendii puternice la Corabia și Slatina

Primul incendiu s-a produs la o locuință în orașul Corabia, la fața locului deplasându-se pompierii Gărzii Vișina, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. În sprijinul militarilor a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corabia, cu o autospecială de stingere.

Cauza izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a focului.

„În urma incendiului au ars bunurile, mobilierul și textile din două camere și un hol și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

{module G+articles (2)}

Al doilea incendiu s-a produs la o anexă gospodărească din municipiul Slatina.

Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit la locul solicitării. Din cauza flăcărilor puternice, anexa, formată din două magazii și o bucătărie de vară, a ars în totalitate. Focul s-a propagat și la proprietatea învecinată, unde au ars aproximativ doi metri pătrați de scândură de la un pătul.

În urma cercetărilor efectuate de pompierii militari din cadrul ISU, a fost stabilită ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric.

Din fericire, niciuna dintre misiunile salvatorilor nu s-a soldat cu victime. Foto: Intervenția pompierilor pe strada Vlad Țepeș / ISU Olt

{youtube}4T8odU42oVI{/youtube}

{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.