Național

Incendiu pe Calea Moșilor: mai multe mașini cuprinse de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineața pe Calea Moșilor din București, afectând mai multe autoturisme. Din primele informații, incendiul a pornit de la un autovehicul parcat, iar flăcările s-au extins rapid la alte mașini din apropiere.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF) au intervenit pentru a stinge incendiul. La momentul actual, focul a fost localizat și nu se mai manifestă cu flacără deschisă, pompierii lucrând la lichidarea ultimelor focare.

Brigada Rutieră a instituit restricții de circulație pe sensul de deplasare dinspre Strada Mihai Eminescu către Bulevardul Carol I. Polițiștii prezenți la fața locului au delimitat zona afectată pentru a permite intervenția pompierilor.

Din fericire, conform primelor informații, nicio persoană nu a fost rănită. Autoritățile urmează să stabilească cauzele exacte ale incendiului.  Foto: captură video