Incident feroviar la Drăgănești-Olt: O locomotivă de marfă a deraiat și a blocat circulația mai multor trenuri de călători
Evenimentul s-a produs pe relația Fărcașele – Drăgănești-Olt, pe firul II, în condițiile în care firul I era deja închis pentru lucrări. Circulația a fost întreruptă în intervalul 01:21 – 04:12, din cauza deraierii locomotivei trenului de marfă operat de CER-FERSPED. Incidentul a avut loc în stația Drăgănești, la trecerea peste diagonala 6/12, la kilometrul 137+700. Trenul, care circula pe ruta Râureni – Ploiești Est, avea în componență 22 de vagoane goale.
Blocajul a afectat patru trenuri de călători, respectiv IR 1822, IR 1821, R 9381 și R 9900, pasagerii fiind nevoiți să aștepte până la remedierea situației. CFR a transmis scuze pentru disconfortul creat și a precizat că personalul tehnic al SRCF Craiova a intervenit prompt pentru repunerea pe șine a locomotivei și retragerea garniturii de marfă, operațiuni esențiale pentru redeschiderea circulației.
Cauzele deraierii sunt în prezent analizate de o comisie de specialitate din cadrul AGIFER, care va stabili circumstanțele exacte ale evenimentului și eventualele măsuri necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor. Acest incident subliniază importanța întreținerii infrastructurii feroviare, siguranța transportului pe calea ferată fiind esențială atât pentru transportul de marfă, cât și pentru călători. Fotografie cu caracter ilustrativ.