Investiții în proiecte-cheie de transport care vor primi finanțare din partea UE
Acestea vor contribui la construirea pe întregul continent a legăturilor de transport care lipsesc, vor sprijini transportul sustenabil şi vor crea locuri de muncă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
În cazul României, printre proiectele selectate se numără modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă (lucrări), modernizarea liniei de cale ferată Apahida – Suceava (studiu de fezabilitate), modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti – Craiova (studiu de fezabilitate) şi modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu – Cluj-Napoca (studiu de fezabilitate).
{module G+articles (2)}
Proiectele au fost selectate pentru finanţare prin intermediul a două cereri de propuneri competitive lansate în octombrie 2019 (cererea obişnuită de propuneri MIE – Transporturi) şi în noiembrie 2019 (cererea de propuneri privind mecanismul de finanţare mixtă pentru transporturi în cadrul MIE).
Pentru ambele cereri, după aprobarea de către statele membre ale UE a proiectelor selectate, Comisia va adopta decizii oficiale de finanţare în zilele următoare. Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele (INEA) a Comisiei va semna acordurile de grant cu beneficiarii proiectelor până în ianuarie 2021, cel târziu.
{module G+articles}

