Arhivă

Ion Ciuchete nu avea carte de muncă

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt îl cercetează acum pe patronul firmei întrucât muncitorul nu avea nici echipament corespunzător, iar malurile de pământ nu erau consolidate. Inspectorii au constatat în timpul cercetărilor că în cazul respectiv nu au fost respectate normele de protecţie a muncii. Mai mult susțin inspectorii ITM malurile de pământ nu erau sprijinite iar muncitorul nu avea echipament de protecţie şi nici contract de muncă. Pentru nesprijinirea malurilor de pământ  angajatorul va primi o amendă de până la 10.000 de lei. Inspectorii ITM mai spun că după finalizarea cercetărilor dosarul va fi trimis la Parchet cu propuneri legale. Bărbatul care și-a pierdut viața era din comuna olteană Găneasa şi avea o fetiţă de 5 ani.

 

Reamintim că tragedia s-a produs la începutul acestei săptămâni în timp ce bărbatul lucra la introducerea rețelei de canalizare în satul Cuza Vodă din comuna olteană Spineni iar un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Cadavrul bărbatului a fost scos de sub malul de pământ de către pompierii ISU Olt după aproape 2 ore. Muncitorul a fost surprins de malul de pământ la o adâncime de aproape 4 metri în timp ce se afla singur în interiorul șanțului.