IPJ Olt. Percheziții la o mare firmă de curierat
Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de înșelăciune.
„În fapt, în perioada mai 2020 – iunie 2021, mai mulți angajați ai unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitate efectuarea de activități de curierat rapid, cu puncte de lucru și în județul Olt, sunt bănuiți că, în timpul serviciului, și-ar fi însușit pe nedrept bunurile care le erau predate spre expediere sau le-ar fi înlocuit cu diverse bunuri, de o calitate inferioară.
Ulterior, ar fi întocmit documentația necesară pentru a ajunge la destinatar ori pentru a fi returnate expeditorului, cauzând astfel un prejudiciu material în dauna expeditorului, iar, în unele cazuri, în dauna beneficiarului”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
Valoarea totală a prejudiciului urmează a fi stabilită în cursul cercetărilor.
{module G+articles (2)}
În urma percheziţiilor, șase persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate.
Oamenii legii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
{module G+articles}