NaționalRecomandateSocial

Legea Majoratului Digital: conturi online pentru copii doar cu acordul părinților

Senatul a aprobat luni Legea Majoratului Digital, un pas important pentru protecția copiilor în mediul online. Conform noii reglementări, vârsta de 16 ani devine pragul de maturitate digitală: copiii sub această vârstă pot crea conturi pe platformele online doar cu acordul expres al părinților.

Inițiativa, propusă de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, urmărește să ofere părinților instrumente clare pentru a-și proteja copiii și să responsabilizeze platformele digitale. Legea a fost votată cu 123 de voturi „pentru” și șase abțineri și introduce, pentru prima dată în România, conceptul de maturitate digitală.

„Copiii României au dreptul să fie protejați și în lumea digitală, nu doar în cea reală. Legea Majoratului Digital nu interzice sau cenzurează, ci oferă părinților instrumentele legale de a-și proteja copiii”, a declarat Nicoleta Pauliuc în plenul Senatului.

Conform legii, părinții vor putea:

  • să acorde sau să refuze accesul copiilor sub 16 ani la platforme online;

  • să suspende sau să restricționeze conturile copiilor;

  • să ceară eliminarea conținutului dăunător.

Actul normativ impune și reguli stricte pentru furnizorii de servicii digitale: implementarea filtrelor de vârstă, etichetarea conținutului pe categorii, protejarea datelor minorilor și interzicerea publicității personalizate pentru copii.

„România face un pas decisiv spre o societate digitală responsabilă. Nu putem lăsa algoritmii să crească generația noastră de copii. Prin această lege, părinții primesc din nou dreptul de a fi părinți, iar copiii șansa de a fi copii, în siguranță”, a subliniat prim-vicepreședintele PNL.

Adoptarea Legii Majoratului Digital reprezintă un câștig pentru siguranța digitală, educația și sănătatea emoțională a copiilor și poziționează România printre țările europene care reglementează explicit maturitatea online. Senatorul Nicoleta Pauliuc a încheiat: „Știu că nu există lege perfectă, dar există urgențe morale care nu mai pot aștepta. Protecția digitală a copiilor noștri este una dintre ele.”

Legea va merge acum la Camera Deputaților, cameră decizională. FOTO: facebook.com/pauliuc.nicoleta.pnl