Liceul Tehnologic din Drăgănești-Olt va fi modernizat cu fonduri europene
Contractul de finanțare are o valoare totală de peste 3,5 milioane de lei și propune investiții în lucrări ce asigură creșterea eficienței energetice pentru Liceul Tehnologic din orașul Drăgănești-Olt.
Fondurile nerambursabile solicitate provin din bugetul alocat Regiunii Sud-Vest Oltenia prin POR 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri publice.
Proiectul „Îmbunătățirea eficientei energetice, reducerea emisiilor de CO2 si modernizarea Liceului Tehnologic in Orașul Drăgănești-Olt” are o valoare totală de 3.770.847,38 lei, din care suma solicitată este de 2,633,953.18 lei (566.137,169 euro).
Scopul contractului îl reprezintă îmbunătățirea calității infrastructurii de educație, dotarea liceului tehnologic în vederea asigurării unui proces educațional la standarde europene.
Lucrările de modernizare de la Liceul Tehnologic Drăgănești Olt sunt programate a se încheia pe 30 aprilie 2023.
Potrivit ADR Sud – Vest Oltenia anunță că Primăria Drăgănești Olt a depus nu mai puțin de șapte aplicații în cadrul Programului Operațional Regional. Dintre acestea, deja se află în implementare șase contracte, care au o valoare totală nerambursabilă de aproximativ 6,5 milioane de euro.
{module G+articles}

