Actualitate

Lucrări pe străzile Pitești, Oituz și Brâncoveanu

varianta oituzLucrările vor cuprinde carosabilul, cât și zidul de sprijin de pe Varianta Oituz și spațiile verzi de pe acest tronson. În proiect este inclusă și amenajarea a două pasarele pietonale.


„Una dintre marile probleme a municipiului Slatina o reprezenta varianta Oituz, adică tot ceea ce înseamnă strada Piteşti, strada Oituz şi bulevardul Constantin Bârncoveanu cu ieşirea spre Podul Olt. Am făcut un studiu de fezabilitate, am făcut nişte proceduri de licitaţie care au durat, ca de obicei, şi după doi ani am reuşit, în vara acestui an, să semnăm contractul de lucrări. Astăzi, după trei luni de proiectare, am început lucrările pentru reabilitarea variantei Oituz. Este cel mai mare proiect de infrastructură al municipiului Slatina, până în acest moment”, a declarat primarul Emil Moţ.

Valoarea contractului este de 35.650.464 lei, durata este de 18 luni, din care trei luni de proiectare, care s-au dus deja, și vor urma 15 luni de execuție propriu zisă.

„Va fi o reabilitare totală a tot ceea ce înseamnă parte carosabilă și în același timp vom veni separat cu reabilitarea spațiilor verzi. Lungimea totală a străzilor este de aproximativ 4,5 kilometri. Lucrările vor fi complexe, se va săpa la 90 de centimetri și se va schimba absolut toată infrastructura. Pe Varianta Oituz vom avea lucrări de reabilitare a zidului de sprijin, piloni forați, pentru că acolo dealul este destul de instabil. Vom amplasa și două pasarele pietonale, una pe Oituz, una pe Pitești”, a explicat primarul.

{module G+articles}

Acesta este conținutul adăugat sub articol.