MAE rus: Moscova cere ca NATO să se retragă din România și Bulgaria
Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997, scrie Digi24.
Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.
„Unul dintre pilonii inițiativelor noastre pe care l-ați menționat a fost formulat în mod deliberat foarte clar și nu permite interpretări ambigue. Vorbim despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine și alte demersuri în vederea revenirii la configurația din 1997 pe teritoriile țărilor care nu erau membre NATO la data respectivă. Printre acestea se numără Bulgaria și România”, se arată în răspunsul scris ale Ministerului rus de Externe la întrebările primite pentru conferința de presă anuală a lui Serghei Lavrov.
{module G+articles (2)}
Solicitările Federației Ruse:
Propunerile de securitatea cerute de Rusia vor fi discutate din nou cu Statele Unite, vineri, la Geneva, unde secretarul de stat american, Antony Blinken se întâlnește cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
O eventuală retragere a trupelor din România și Bulgaria a fost însă respinsă ferm de președintele Statelor Unite, Joe Biden, care a declarat că nu ia în calcul această variantă, ba mai mult, președintele SUA a transmis că va crește prezența militară în România și Polonia, dacă Rusia atacă Ucraina.
Întrebat dacă are în vedere retragerea rotației trupelor americane de pe flancul estic al NATO, președintele Biden a transmis pe un ton clar că „nu este loc pentru asta”.
„Nu vom face asta. De fapt, ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolul 5. Ele fac parte din NATO”, a precizat președintele SUA.
Biden a înlăturat altfel ideea că administrația pe care o conduce va retrage trupele din fostele țări membre ale Pactului de la Varșovia, care acum sunt membre ale Alianței, pentru a încheia un acord de reducere a tensiunilor cu Rusia, care a transportat echipament militar și a adunat aproximativ 127.000 de soldați la granița cu Ucraina.
{youtube}Fs8WY4_d2h4{/youtube}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

