Magazine amendate pentru vânzarea la suprapreț a dezinfectantului, spirtului și drojdiei
Oamenii legii au efectuat marți 55 de controale în domeniul combaterii criminalității economice, aplicând două sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 40.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite.
„Este vorba despre doi agenți economici, din municipiul Caracal, care ofereau spre vânzare dezinfectant pentru suprafețe, alcool sanitar și drojdie, fără a deține documente de proveniență”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.
Prețurile practicate de cele două magazine pentru aceste produse erau mai mari decât în perioada anterioară declanșării pandemiei de COVID-19. Polițiștii au confiscate 28 de sticle de dezinfectant suprafețe, 17 sticle de spirt și 79 de pachete de drojdie.
{module G+articles}

