Economie

Marius Budăi: Noi ne dorim ca salariul minim de 3.000 de lei să intre în vigoare de la 1 ianuarie

Ministrul a mai afirmat că sunt 1,3 milioane de români plătiţi cu salariul minim şi 500.000 din agricultură şi construcţii, relatează News.ro.

„Cred foarte mult în dialogul social. (..) Mâine, în Consiliul Tripartid avem ca unic subiect salariul minim brut garantat în plată. Sperăm să avem şi o decizie pentru a putea trece la etapa următoare, şi anume testul IMM şi transparenţa decizională”, a spus ministrul Muncii.

Întrebat dacă în cei 3.000 de lei va exista şi o componentă de 200 de lei neimpozabili, Budăi a arătat că „din jumătatea anului 2022 a pus la dispoziţia mediului de afaceri o sumă de 200 de lei, pe care să o poată asigura ca şi salariu angajaţilor săi, unde statul nu percepe nicio taxă”.

{module G+articles (2)}

„Până acum a fost la decizia angajatorului, acum ne dorim să o introducem în cei 3.000 de lei şi să continuăm această practică, şi anume să nu îi taxăm”, a mai spus Budăi.

Despre varianta ca şi peste 3.000 de lei, brut, care deja include cei 200 de lei, să mai existe încă o majorare voluntară de 200 de lei, neimpozitaţi, ministrul a afirmat că vor vedea ce discuţii sunt în Consiliul tripartid şi coaliţia va avea de asemenea un cuvânt de spus.

{module G+articles (2)}

„Când porneşti un dialog, iei în calcul toate variantele. (…) Toate variantele sunt pe masă, însă noi ne dorim ca acest salariu minim să intre în vigoare de la 1 ianuarie”, a mai spus ministrul Muncii.

Întrebat câte firme au acordat cei 200 de lei neimpozabili, Budăi a spus că 130.000 de contracte au fost transformate şi au dat aceşti 200 de lei în plus, undeva la 10%.

Despre numărul angajaţilor plătiţi cu salariul minim, ministrul Marius Budăi a afirmat că este vorba de 1,3 milioane şi mai sunt şi cei plătiţi din agricultură şi construcţii, în jur de 500.000, cu precizarea că aceia beneficiază de salariul de 3.000 de lei.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că miercuri va avea loc o întâlnire la guvern în care vor fi stabilite, împreună cu partenerii sociali, detaliile privind creşterea salariului minim. „Mâine vom avea întâlnirea tripartită la Guvern şi vom stabili împreună cu partenerii sociali tot ceea ce ţine de majorarea salariului minim”, a precizat oficialul.

{module ADSKeep Article}

{module G+articles}

{youtube}{/youtube}