ActualitateEvenimente

Mașină de 150.000 lei, căutată în Italia, oprită pe DN 54

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Sectorul Poliției de Frontieră Corabia, au depistat un autoturism căutat de autoritățile din Italia, în timpul unei acțiuni de control desfășurate pe Drumul Național 54.

Incidentul a avut loc vineri, 16 ianuarie 2026, în jurul orei 15:40, când oamenii legii au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe direcția Caracal – Corabia. Vehiculul era condus de un cetățean bulgar și a fost tras pe dreapta între comuna Vișina și municipiul Corabia.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca fiind căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Italia. Valoarea estimată a mașinii este de aproximativ 150.000 de lei.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Corabia, iar în cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. La finalizarea verificărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

„În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că vehiculul figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Italia. Drept urmare, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă”, a declarat inspectorul principal Lavinia Ștefănoaica, purtător de cuvânt al Sectorului Poliției de Frontieră Corabia.

Reprezentanții Poliției de Frontieră Române precizează că astfel de acțiuni vor continua, scopul fiind respectarea legislației în vigoare și menținerea unui nivel ridicat de securitate în zona de competență.