Măsuri în caz de coronavirus la Spitalul Slatina
În cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina a fost stabilit un spaţiu destinat izolării unui eventual suspect de coronavirus.
Spitalul. potrivit unui comunicat de presă remis de unitatea medicală, a achiziţionat 200 de combinezoane de protecţie şi patru termometre cu infraroşu. Spaţiul este dotat cu materiale sanitare necesare izolării de urgență și cu produse biocide.
Totodată, s-a stabilit componenţa echipei care va veni în contact cu cazul, s-au stabilit pașii obligatorii ce trebuie urmați de la apariția unui eventual caz suspect, până la preluarea acestuia de către mijlocul de transport specializat în vederea transportului către unitățile sanitare desemnate în gestionarea cazurilor inițiale.
Potrivit sursei citate, față de stocul existent actual de materiale sanitare, la nivelul unităţii medicale s-a decis suplimentarea aprovizionării cu măști FFP3 – 300 bucăţi, combinezon protecție complet – 200 bucăţi, ochelari protecție facială – 200 bucăţi, mănuși high risk protection cu manșetă lungă – 200 bucăţi, măști UF simple – 30.000 bucăţi şi termometre cu infraroșu – patru bucăţi.
Serviciul de Supraveghere și Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) a transmis către UPU, Boli Infecțioase, Pediatrie, toate actualizările apărute la definițiile de caz privind infecțiile cu Coronavirus Covid-19, precum și lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă.
„Facem apel la profesionalismul specialiștilor din domeniul sanitar, medicilor de familie, structurilor centralizate şi de responsabilitate socială, să transmită doar informațiile preluate de la nivelul comunicatorilor oficiali. De asemenea, sfătuim să se respecte cu strictețe măsurile de izolare solicitate de autorități, acolo unde este cazul, de a solicita și acorda asistență medicală la domiciliu, fără prezentarea la unitățile medicale în cazul modificării stării de sănătate apărută în perioada de autoizolare sau carantină”, conchid reprezentanţii Spitalului Slatina.
{module G+articles}

