Medicii de familie și furnizorii medicali din Olt, verificați de CAS: peste 145.000 lei imputări
În primele trei luni ale acestui an, Casa de Asigurări de Sănătate Olt a derulat un amplu val de controale, vizând atât cabinetele medicilor de familie, cât și alte entități din sistemul medical privat și public. Nu mai puțin de 44 de acțiuni de control au fost desfășurate între ianuarie și martie 2025, potrivit unui comunicat oficial.
Au fost verificați 19 medici de familie, 5 farmacii, 2 cabinete stomatologice, 5 furnizori de servicii clinice de specialitate, 2 furnizori de investigații paraclinice, un furnizor de dispozitive medicale și 10 unități implicate în derularea programelor naționale de sănătate.
Nereguli frecvente: pacienți „plimbați” între internări și ambulatorii
Controalele s-au concentrat pe respectarea contractelor semnate cu CAS Olt, mai exact pe coerența între serviciile medicale declarate, raportate și efectiv realizate. A fost vizată inclusiv respectarea programului de lucru și menținerea condițiilor stabilite la momentul semnării contractului.
Valoarea totală a sumelor imputate furnizorilor se ridică la 145.798 de lei, bani considerați ca fiind încasați ilegal în urma raportării unor servicii care nu respectau prevederile legale.
Printre disfuncționalitățile cele mai des întâlnite se numără:
Servicii medicale raportate, dar neconsemnate în registrele de consultații.
Cazuri în care pacienții apăreau internați în spitalizare continuă, dar figurau și ca beneficiari ai serviciilor ambulatorii sau în regim de spitalizare de zi, în aceeași zi calendaristică.
Eliberarea certificatelor medicale contrar prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile sociale.
Nerespectarea programului de lucru stabilit, în cazul unor furnizori.
CAS Olt: „Controalele asigură transparența fondurilor publice”
Conducerea CAS Olt a subliniat că aceste acțiuni nu sunt doar punitive, ci urmăresc să garanteze că fondurile din sistemul public de sănătate sunt utilizate corect și transparent, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii de calitate.
„Scopul nostru este protejarea pacienților și buna funcționare a sistemului medical”, a transmis instituția, precizând că verificările vor continua și în perioada următoare.

