Modificări la Bacalaureat
“Păstrăm aceleași calendare. Pentru Evaluarea Națională, examenele vor începe în data de 15 iunie, cu proba de Limba și literatura română, iar Bacalaureatul, avem o modificare, și anume vom susține întâi probele scrise, începând cu data de 22 iunie, după care vom susține probele de competențe”, a declarat, la emisiunea “Legile Puterii”, de la Realitatea Plus, Monica Anisie.
Ministrul Educației a mai anunțat că desfășurarea exactă a examenului de Bacalaureat va fi anunțată săptămâna viitoare.
“Luăm în calcul posibilitatea ca acestea să se desfășoare online, luăm în calcul și această măsură, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta în cadrul Comisiei de Dialog Social, care se va desfășura marți“, a completat Anisie.
De asemenea, Monica Anisie a adus precizări în legătură cu modul în care vor fi notați elevii din România, care încheie anul școlar online.
„Dacă elevul nu a avut nicio notă și nu a participat la lecțiile online, media de pe primul semestru devine medie anuală. Dacă media e sub 5, profesorul va stabili modalitatea în care să dea o lucrare/proiect. Nota din proiect devine media anuală”, a explicat ministrul la Realitatea Plus.
„Dacă avem două note, media se încheie fără probleme. Dacă elevul vrea să-și mărească media, profesorul poate să-i pună note pentru perioada școlii online și în felul ăsta se încheie media.
Prima notă de pe semestru nu se dublează”, a adăugat ea.
{module profitshare}
Anisie a vorbit și despre durata pe care ar trebui să o aibă orele ținute online.
„Orele online pentru gimnaziu sunt de 40 de minte, pentru ciclul primar, de 20-30 de minute. Fiecare profesor știe cât pot fi atenți elevii lui. E importantă implicarea părinților. Elevii mici au nevoie de susținerea părinților”, a spus ministrul.
Anisie a făcut și precizări legate de modul în care se vor desfășura pregătirile pentru examenele naționale, pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a.
„Școala trebuie să realizeze un orar în așa fel încât o grupă de 10 elevi să nu se întâlnească cu alți 10 elevi. La intrarea în școală va fi întâmpinat elevul de un cadru medical, i se va lua temperatura, elevii vor parcurge un culoar până la intrarea în școală, unde va fi un covoraș cu dezinfectant. Înainte de intrarea elevilor și a profesorilor se va face dezinfecție și vor merge să se spele pe mâini, vor primi măști asigurate de minister. În sala de curs nu vor intra mai mult de 10 elevi și profesorul, vor rămâne două ore pentru pregătire, dacă sunt clasa a VIII-a și trei dacă sunt a XII-a, a spus Anisie.
„O oră de curs va dura 50 minute, apoi o pauză de 10 minute. Rugămintea mea e să nu interacționeze cu alte grupe, poate și pauzele se vor da diferențiat. După ore, elevii aruncă masca, vor primi de la școală o altă masca și vor pleca spre casă”, a adăugat ea.
Citește și Guvernul va utiliza Fondul de rezervă pentru tablete destinate elevilor
{module G+articles}

