Muzeul Județean Olt își redeschide porțile
Programul de vizitare al expozițiilor de bază și temporare va fi în zilele de marți – duminică, în intervalul orar între 10:00 – 18:00, iar în ziua de luni a fiecărei săptămâni Muzeul va fi închis pentru curățenie și dezinfecție.
Conducerea Muzeului Județean Olt transmite că deschiderea expozițiilor de bază ale instituției culturale se va face gradual, începând cu Secția de Artă Românească și Expoziția „Școala de Altădată”, respectându-se măsurile legale care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator adoptate pentru prevenirea contaminării cu noul Coronavirus.
Câteva din măsurile stabilite de reprezentanții muzeului:
- accesul în muzeu sau galerie de artă se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum doi metri;
- limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum doi metri între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
- vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;
- vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;
- la intrarea în muzeu sau în galeria de artă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
- termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu sau în galeria de artă.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

