Nelu Tătaru și Raed Arafat despre Legea pentru Starea de alertă
Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.
De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei. Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, miercuri seara, referitor la modificările aduse de Parlament legii care reglementează starea de urgență, că se va încerca, joi, în ședința de Guvern, ca „aceste măsuri să fie reașezate”, adăugând că relaxarea trebuie privită cu „mai multă precauție”.
„Vom încerca mâine, în ședința de Guvern, și în Comitetul Național pentru Situații de Urgență să reașezăm aceste măsuri și aceste mici relaxări pe care le dăm progresiv. (…) Intrând progresiv, putem să le gestionăm. Intrând progresiv, putem să fim atenți la fiecare dintre ele. Au fost adoptate în condițiile în care aveam și contra-măsura. Venind prea devreme cu niște măsuri de relaxare, exacerbăm acel risc de a crea o transmitere comunitară.
Această relaxare trebuie privită cu mai multă precauție (…) Aș fi vrut ca cei care contestă astăzi (pandemia – n.red.) să conteste și acum o lună. Dacă ne gândim ce era acum o lună, în care nu vedeam pe nimeni, în care eram foarte puțini pe baricade și un corp medical lipsit de resurse încerca să stăpânească o pandemie, aș fi vrut ca acei domni care au ieșit azi public sau care modifică niște legi să fi vorbit și atunci”, a declarat Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.
{module profitshare}
Raed Arafat se opune deschiderii mall-urilor și teraselor
Șeful DSU spune că deși legea prevede că „pot fi deschise mall-urile mici și terasele”, CNSSU se poate opune și ar putea să spună „NU!” la această măsură de relaxare.
„O să analizăm ce înseamnă mall-urile mici. La asta trebuie să se uite colegii epidemiologi. E bine să le deschidem de acum, sau e bine din 1 iunie, sau din 15 iunie. Asta trebuie analizat.
Nu am văzut toate propunerile din lege, dar unele poate că sunt la presiunea unor entități, unor grupuri care aau presat peste tot, care vor să se relaxaze totulimediat. Nu neapărat astfel de propuneri vin în concordanță cu ce spun epidemiologii, cu ce spun specialiștii în domeniu.
Trebuie să vedem cum vom rezolva această problemă. Am înțeles că există locuri unde scrie în lege că pot deschide – restaurante, terase… Asta înseamnă că CNSSU poate să spună „NU!”. Dacă e așa, e OK. Pot, dar NU!
Deci e clar că în data de 15 NU! Dacă e ceva imperativ și care te obligă la ceva și epidemiologii spun că nu e bine, acest lucru e normal să-l menționăm și să avertizăm populația că nu e OK. Dar dacă scrie „pot” sau „se poate”, că ăsta e limbajul, înseamnă că aici avem loc de discutat la CNSSU, la grupul tehnico-științific, ca să rezolvăm această problemă“ a spus Raed Arafat.
{module G+articles}

