Nicuşor Dan, întâlnire-cheie cu liderii sindicali: „România trebuie să vină cu un plan credibil pentru reducerea deficitului”
Președintele României, Nicușor Dan, a avut luni dimineață o întâlnire oficială cu liderii celor mai importante confederații sindicale, în contextul presiunilor europene privind reducerea deficitului bugetar. La discuțiile care au avut loc la Palatul Cotroceni au participat reprezentanți ai Cartel Alfa, Blocului Național Sindical (BNS), CNSLR-Frăția, Meridian și ai Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR).
Liderii sindicali au transmis preocupări clare privind posibile măsuri de austeritate vehiculate în spațiul public, pe fondul negocierilor dintre partidele pro-europene. În deschiderea întâlnirii, Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a calificat drept inacceptabile eventualele reduceri de salarii și sporuri aplicate „heirupist”, fără o consultare prealabilă și fără o analiză reală a impactului social.
Sindicaliștii cer măsuri echitabile, nu reduceri brute
Blocul Național Sindical a înaintat Președinției un set de opt măsuri considerate esențiale pentru a corecta dezechilibrele bugetare fără afectarea drepturilor lucrătorilor. Între acestea:
anularea OUG 156/2024 care restricționează negocierea și aplicarea contractelor colective de muncă;
demararea unui audit riguros al instituțiilor publice pentru o dimensionare corectă a aparatului administrativ;
crearea unui cadru real de combatere a evaziunii fiscale și a muncii nedeclarate;
tratarea echitabilă a tuturor formelor de muncă din punct de vedere fiscal;
limitarea controlului politic asupra companiilor de stat;
eficientizarea colectării TVA;
revizuirea redevențelor pentru exploatarea resurselor naturale;
organizarea de sesiuni de lucru tematice pe fiscalitate, fonduri europene și piața muncii.
„Respingem orice inițiativă de reducere generalizată a personalului din sectorul public”, a subliniat BNS în documentul transmis Administrației Prezidențiale. Sindicaliștii au atras atenția că angajările din ultimii ani s-au făcut pe criterii politice, iar o reformă reală ar presupune restructurarea acolo unde este nevoie, nu tăieri aplicate în bloc.
Nicușor Dan: „Viitorul Executiv poartă responsabilitatea măsurilor concrete”
Președintele României le-a transmis participanților că, deși deciziile efective aparțin noului Guvern, România are obligația de a prezenta Comisiei Europene, până la 30 iunie, un plan de reforme credibil care să reducă deficitul bugetar în mod sustenabil.
„Este important ca acest plan să fie realist și să aibă în vedere contextul social intern, dar și așteptările partenerilor europeni”, a declarat șeful statului, potrivit comunicatului oficial.
Patronatele, absente de la dialogul cu sindicatele
Un punct sensibil evidențiat de BNS a fost absența confederațiilor patronale de la discuții. Potrivit sindicaliștilor, acest refuz de participare arată lipsa de asumare a unui dialog real pe teme precum combaterea evaziunii, colectarea TVA sau piața muncii informală.
„Este îngrijorătoare lipsa de disponibilitate din partea patronatelor, mai ales în contextul în care aproximativ 1,5 milioane de salariați sunt încadrați la salariul minim pe economie”, arată comunicatul BNS.
Poziție fermă: fără reduceri salariale și fără taxe bancare absurde
În cadrul întâlnirii, sindicaliștii și-au reiterat opoziția fermă față de orice tăiere de salarii în sectorul public, în lipsa unei analize obiective. De asemenea, s-au pronunțat categoric împotriva introducerii unei „taxe pe tranzacțiile bancare”, pe care o consideră nejustificată și periculoasă pentru stabilitatea economică.
Administrația Prezidențială: Nu mai e timp pentru soluții minore
Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu a explicat că grupul de lucru de la Cotroceni are ca scop exclusiv identificarea de soluții pentru reducerea cheltuielilor publice.
„Nu mai este timp pentru microchirurgie. Finanțatorii internaționali așteaptă măsuri clare și rapide”, a spus acesta. El a adăugat că propunerile elaborate vor fi transmise noului Executiv, care urmează să adopte măsuri punctuale, cu aplicabilitate imediată.
Reprezentanții sindicali: Dialog, nu impunere
Blocul Național Sindical a subliniat într-o postare publică faptul că echipa care a participat la întâlnire a fost aleasă astfel încât să reflecte prioritățile actuale: protejarea lucrătorilor din companiile de stat și din sectorul public, dar și formularea unor propuneri coerente prin aportul experților în politici bugetare.
Din delegație au făcut parte Grigore Mare (Federația Națională Feroviară), Cosmin Andreica (Sindicatul Europol) și economistul Radu Soviani.
Sindicaliștii cer implicarea președintelui ca mediator real
Într-o declarație transmisă public de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu a reamintit că rolul președintelui este acela de mediator între actorii politici și partenerii sociali.
„Măsurile radicale, dacă sunt inevitabile, trebuie discutate cu partenerii sociali. Nu putem accepta reduceri aplicate mecanic, care vor afecta dramatic puterea de cumpărare a populației, deja erodată de inflație”, a spus acesta.
Întâlniri succesive pentru soluții globale
Întâlnirea cu sindicatele a venit în continuarea consultărilor începute pe 29 mai cu mediul de afaceri. Administrația Prezidențială încearcă să construiască o viziune coerentă asupra măsurilor care trebuie implementate pentru a reduce deficitul bugetar și a păstra stabilitatea macroeconomică a României. FOTO: pre3sidency.ro

