Evenimente

O cisternă și două autoturisme implicate într-un accident produs la Podul Olt

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, printre care și paramedici SMURD Olt, dar și cadre medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, sunt la fața locului pentru a acorda primul ajutor posibililor răniți.

Totodată, în zonă sunt și echipaje ale polițiștilor rutieri care fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.

„În acest moment, traficul rutier pe Drumul Național 65 – European 574 este blocat total, la intrarea în municipiul Slatina, în zona Podului Olt, ca urmare a producerii unui eveniment rutier în care ar fi fost implicate trei autovehicule. Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului”, transmite IPJ Olt.

 

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.