O femeie a vrut să intre în România cu un adolescent afgan ascuns în geamantan
„În timpul verificărilor, polițiștii au constatat starea de agitație a unei femei, cetățean român, în vârstă de 24 de ani, așa că i-au verificat cu atenție bagajele.
În timpul controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii, fiind vorba despre un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă la ruda sa, aflată în Germania”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.
În acest caz, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
{youtube}fxLTRN7s3_E{/youtube}
{module G+articles}

