Pachetul fiscal 2026: taxe mai mari pentru case, terenuri și mașini
Curtea Constituțională a respins definitiv contestația depusă asupra legii privind redresarea financiară, astfel că pachetul fiscal 2026 intră în linie dreaptă către promulgare. Vorbim despre cea mai amplă restructurare a sistemului de taxare din ultimii ani, cu efecte directe asupra proprietarilor de locuințe și terenuri, șoferilor, companiilor și persoanelor cu venituri independente.
Impozite mai mari pentru locuințe
Impozitele pe clădiri cresc atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Dispar facilitățile acordate locuințelor construite înainte de 1990, ceea ce înseamnă că proprietarii imobilelor vechi vor plăti taxe mai mari.
Metoda de calcul rămâne neschimbată, însă valoarea impozabilă este mai mare în grila națională, iar efectul va fi simțit în special în orașele mari. Pe lângă noua bază de calcul, statul introduce și o taxă suplimentară pentru imobilele evaluate la peste 2,5 milioane de lei, cu o cotă de 0,9% aplicată sumei care depășește acest prag.
Terenuri și agricultură: scutiri eliminate, taxe noi
Regimul fiscal al terenurilor intră într-o nouă etapă. Rămân neimpozitate doar terenurile din domeniul public, cele ale cultelor, unităților de învățământ, spitalelor și parcurilor industriale. În schimb, dispar scutirile acordate ONG-urilor, persoanelor cu dizabilități și entităților culturale.
Valoarea impozabilă a terenurilor agricole din intravilan crește, iar structuri precum solariile, silozurile și depozitele devin impozabile. Reducerea de 50% pentru fermieri rămâne în vigoare, dar nu compensează integral dispariția vechilor facilități fiscale.
Impozite auto: taxe pentru electrice și creșteri pentru hibride
Pachetul fiscal modifică radical sistemul de taxare a autovehiculelor. Mașinile electrice, până acum scutite, vor avea un impozit anual de 40 lei, iar pentru vehiculele hibride, reducerea fiscală se înjumătățește.
Taxarea se aliniază principiului „poluatorul plătește”, astfel că impozitul va crește în funcție de capacitatea cilindrică și norma de poluare. Pentru motoarele între 1,6 și 2,0 litri încadrate în standardele Euro 0–Euro 3, taxa anuală se va situa între 238 și 297 lei, iar pentru Euro 5 între 213 și 267 lei.
Autoturismele evaluate la peste 375.000 lei vor plăti suplimentar 0,9% pentru partea ce depășește acest plafon.
Taxă pentru colete din afara Uniunii Europene
Începând cu 1 ianuarie 2026, fiecare colet cu valoare sub 150 de euro provenit din afara UE va avea o taxă fixă de 25 lei. Măsura afectează consumatorii care comandă frecvent de pe platforme precum Temu, Shein sau Trendyol, aflate în plină expansiune în Europa.
Impozitare nouă pentru criptomonede
Câștigurile din tranzacții cu criptomonede vor fi impozitate cu 16%. Statul argumentează măsura prin necesitatea alinierii la reglementările europene și creșterea transparenței în zona investițiilor digitale. Micro-profiturile rămân exceptate în anumite condiții.
Contribuții CASS mai mari pentru PFA
Pentru persoanele care obțin venituri independente, baza de calcul a contribuției la sănătate urcă la 72 de salarii minime pe an. Sportivii cu venituri sub acest prag, pentru care plătitorul reține deja contribuția, nu vor mai fi obligați să depună Declarația Unică.
Reguli noi pentru veniturile din Airbnb și Booking
Legea schimbă complet modul de impozitare pentru cei care închiriază locuințe în regim hotelier. Sistemul real și norma de venit sunt eliminate, fiind introdus un model unic: venitul net se calculează prin deducerea unei cote forfetare de 30% din venitul brut anual.
Proprietățile cu peste șapte camere sunt încadrate ca activități independente și atrag obligații fiscale suplimentare.
Modificări pentru firme și controale mai dure
SRL-urile cu venituri de până la 400.000 lei vor avea nevoie de un capital social minim de 500 lei, iar cele cu venituri peste acest prag, de un capital minim de 5.000 lei. Companiile deja înființate nu trebuie să își modifice capitalul.
Impozitul minim pe cifra de afaceri rămâne în vigoare, deși este criticat de mediul privat pentru impactul asupra investițiilor. Cheltuielile cu servicii externe (consultantă, proprietate intelectuală) vor fi deductibile în limita a 1%.
Amenzile pentru muncă nedeclarată cresc substanțial și pot depăși un milion de lei.
Impozit pe dividende: creștere la 16%
Impozitul pe dividende ajunge la 16% din 2026, una dintre cele mai mari creșteri din cadrul pachetului fiscal. După ani de reduceri menite să încurajeze investițiile, această majorare marchează o schimbare de strategie în zona impozitării capitalului.
Ce urmează?
După decizia CCR, legea merge la promulgare. Odată semnată, România intră în etapa finală pentru implementarea unui nou model fiscal, cu impact pe termen lung asupra întregii economii.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

