Actualitate

Părinții Alexandrei, față în față cu Gheorghe Dincă

Avocatul familiei Măceșeanu spune că a cerut strămutarea întrucât are motive temeinice să nu aibă încredere în judecătorii din Olt.

„Noi am cerut strămutarea la Tribunalul Mehedinți având în vedere că acolo ar putea exista o imparțialitate și judecătorii n-ar putea fi afectați de această legătură de cauzalitate între lumea interlopă și magistrații aceștia care au făcut destul de multe petreceri în hotelul Romula. Avem suspiciuni rezonabile că acel judecător nu va fi imparțial și va judeca după cum i se va dicta, nu după cum sunt probele administrate în această cauză. Oricum, indiferent unde va fi, noi am invocat cel puțin cinci excepții pe cameră preliminară. (…) Eu cred că pentru a elimina orice suspiciune rezonabilă cu privire la acest aspect, ar trebui să trimită undeva spre Tribunalul Mehedinți sau oriunde în altă parte, mai puțin Dolj sau Olt. Știm bine că procurorul Vasilescu a instrumentat această cauză și din câte am înțeles, soția acestuia este judecător chiar la Curtea de Apel Craiova”, a declarat Aurel Modovan, avocatul familiei Măceșeanu, la ieșirea din sala de judecată.

La proces a fost și Ștefan Risipițeanu, celălalt bărbat din Caracal acuzat de procurorii DIICOT că a violat-o pe Luiza Melencu, cea de-a doua tânără presupusă a fi victima lui Dincă.

{module G+articles}

 

Părinții Alexandrei au stat, marți, pentru prima dată, față în față cu Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal acuzat că le-a ucis fiica.

„Pe Alex n-a omorât-o Dincă, nu… Îmi doresc să-mi găsesc copilul în viață. Să se facă dreptate. (…) Minte Dincă, minte ca întotdeauna”, a declarat Tudorița Măceșeanu, mama Alexandrei, la ieșirea din sala de judecată.

Tatăl Alexandrei Măceșeanu recunoaște că i-a fost greu să stea față în față cu Dincă, dar spune că acesta a vorbit „cu sinceritate” în fața judecătorilor.

„Cu sinceritate. Deci, a vorbit foarte sincer și… dacă era nepăsător, era ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.A fost foarte greu să stau față-n față cu el. Nu doresc la nimeni să treacă prin ce trecem noi. Da, am fost prima dată față-n față cu el. Nici nu mai vreau. Ce-am simțit… ca și cum ați merge cu mașina și ați rămâne fără frâne, dacă înțelegeți ce vă spun, asta am simțit”, a declarat Nelu Măceșeanu, tatăl Alexandrei.