Părinții nu vor mai primi cei 1.500 de lei pentru creșă și grădiniță. PROIECT
Mai exact, părinţii primeau 1.500 de lei pe lună de la angajator, iar mai departe, firmele urmau să-şi scadă această cheltuială din impozitele plătite statului. Legea este în vigoare de la începutul anului şi nu se aplică retroactiv.
Aplicarea acestei măsuri se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.
În România sunt aproximativ 600.000 de copii cu vârsta între 3 şi 6 ani.
Alte măsuri prevăd ca:
- Deducerea costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale să se efectueze de către fiecare asociat din impozitul anual, proporțional cu cota de participare în asociere.
- Să se aplice pentru încă 90 de zile scutirea de impozit specific la Horeca, calculată începând cu 1 aprilie.
Legat de restructurările conform OG6/2019: Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare va trebui să notifice organul fiscal competent cu privire la intenţia sa în perioada 8 august – 31 octombrie 2019 şi în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020, precum şi în perioada 1 noiembrie 2020 – 30 septembrie 2021, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, şi se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent.
Solicitarea de restructurare se va putea depune până la data de 31 ianuarie 2022, sub sancţiunea decăderii.
- Se propune prorogarea termenului pentru care se aplică măsura privind solicitarea la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, până la data de 31 ianuarie 2022. Prorogarea acestui termen are ca scop sprijinirea, în continuare a mediului de afaceri și a contribuabililor persoane fizice, în contextul actual sanitar și economic dificil.
{module G+articles}