Național

Parteneriate public-private anulate pentru autostrăzi și spitale

„Un alt act normativ adoptat astăzi în ședința de Guvern este o altă promisiune a Guvernului liberal care a fost realizată prin această OUG, respectiv deblocarea proiectelor majore de infrastructură de interes național, precum autostrada Ploiești-Brașov sau autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni, care au fost mult timp îngropate la Comisia națională de strategie și prognoză în vederea finalizării unor proceduri de parteneriat-public-privat care nu aveau nicio șansă de realizare. Prin OUG care modifică OUG 39/2018 privind parteneriatul public privat sunt eliminate competențele Comisiei naționale de strategie și prognoză în domeniul procedurilor de centralizare, de derulare ca unitate centralizatoare a procedurilor de parteneriat public privat, iar aceste competențe sunt transferate, împreună cu proiectele de investiții de la Comisia Națională de strategie și prognoză la nivelul ministerelor de resort”, a spus Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern.

Șeful Cancelariei prim-ministrului a subliniat că proiectele aflate la Comisia Națională de Strategie și Prognoză vor fi transferate la ministerele de resort.

Astfel, potrivit lui Ionel Dancă, proiectele de construire ale autostrăzilor Ploiești-Brasov, Târgu Neamț-Iași-Ungheni, București-Craiova-Calafat-Turnu Severin, linia ferată de mare viteză București Craiova-Sofia Timișoara-Belgrad-Budapesta, extinderea rețelei de metrou prin realizarea magistralei M7, construirea aeroportului București Sud și altele din acest domeniu sunt transferate la Ministerul Transporturilor.

„ În același timp, proiecte de investiții în domeniul sănătății, precum clinica Doctor Grozovici, construirea și oprerarea unei bănci naționale de sânge, spitalul regional Timișoara, spitalul regional Brăila-Galați, spitalul regional Târgu Mureș sunt transferate la Ministerul Sănătății. Alte proiecte sunt transferate la ministerul Economiei, precum Complexul hidrotehnic Turnu Măgurele. Multe dintre aceste proiecte sunt într-un stadiu incipient sau într-un stadiu în care nu s-au efectuat niciun fel de demersuri în vederea realizării lor. Decizia Guvernului a fost tocmai pentru a debloca situația acestor proiecte”, a subliniat Dancă. MEDIAFAX

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

Autentificare

Înregistrare

Resetează parola

Te rog introdu numele tău de utilizator sau adresa de email, vei primi o legătură prin email pentru a crea o parolă nouă.