Evenimente

Percheziţii DIICOT la Caracal şi Slatina. O grupare fura componente de locomotive din Franţa

A fost vizată o grupare care fura componente de la locomotive din Franţa, prejudiciul ajungând la aproximativ un milion de euro.

În judeţul Olt, percheziţiile s-au desfăşurat în Caracal şi Slatina, însă în total au fost efectuate un număr de 16 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județelor Cluj, Arad, Olt, Vâlcea și Giurgiu, în baza a două ordine europene de anchetă, emise de autoritățile franceze.

Grupul infracțional organizat ar fi comis, în perioada 1 februarie 2019 – 18 februarie 2019, un număr de 57 de furturi, în dauna SNCF Franța (compania feroviară franceză), cu un prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro.

„Faptele comise au fost, în principal, sustrageri de componente (radiatoare) de la locomotive pentru dezmembrare și valorificare a metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă), stabilindu-se că s-a reușit furtul a peste 1.000 de radiatoare, cantitatea de metale fiind de aproximativ 38 de tone”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

În urma acțiunii, au fost ridicate înscrisuri, sumele de 40.000 de lei, 1.860 de euro, 3 motoare de ambarcațiuni și mai multe bancnote contrafăcute.

Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj, Arad, Olt, Vâlcea și Giurgiu.

perchezitii hoti franta 2perchezitii hoti franta 1

 

 

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.