Evenimente

Percheziții în Olt: Patru persoane suspectate de tăiere și furt de arbori dintr-o pădure din Tătulești

Descinderile au fost efectuate într-o cauză în care patru bărbați din Colonești sunt acuzați că au tăiat și furat zeci de arbori din Pădurea Tătuleasa, din comuna Tătulești.

În total, hoții, care au acționat în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, au sustras aproximativ 40 de pomi din pădure.

„În fapt, la data de 6 noiembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală 9 Scornicești au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 5 – 6 noiembrie, persoane necunosctute ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 37 de arbori, de diferite specii, din Pădurea Tătuleasca. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale. În urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii au identificat patru persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 43 de ani, din comuna Colonești, bănuite de comiterea faptei. Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 12 noiembrie, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

În urma descinderilor de la Colonești, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un motoferăstrău și șase metri cubi de material lemnos, ce au fost predați Ocolului Silvic Slatina.

Iar cei patru bărbați acuzați că au tăiat și furat arborii au fost conduși la sediul Poliției, în vederea audierii.