EvenimenteRecomandate

Peste 250 de amenzi și 20 de permise reținute în minivacanța de Revelion în Olt

Polițiștii olteni au desfășurat controale intense pe durata minivacanței de Anul Nou, pentru a asigura ordinea publică și siguranța rutieră, dar și pentru a preveni principalele cauze generatoare de accidente. În urma verificărilor, au fost aplicate peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 100.000 de lei.

Șoferi scoși din trafic și permise reținute

Pentru abateri la regimul rutier, 20 de șoferi au fost opriți, iar permisele le-au fost reținute. Dintre acestea, opt au fost pentru viteză excesivă, trei pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar nouă pentru alte încălcări ale regulilor de circulație.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a precizat că acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență și depistarea șoferilor care nu respectă normele rutiere, cu accent pe alcool și viteză excesivă.


Intervenții și controale pe drumurile județului

Polițiștii au răspuns la 260 de solicitări, dintre care 207 prin apeluri 112. În cadrul verificărilor, au fost retrase șase certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea obligațiilor legale, iar oamenii legii au constatat nouă infracțiuni la regimul rutier.


Șoferi depistați sub influența alcoolului

Doi bărbați au fost cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului. Pe 1 ianuarie, un corăbian de 50 de ani a fost oprit pe Drumul Comunal 126, iar testul etilotest a indicat 0,93 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe 2 ianuarie, un bărbat de 71 de ani din Scornicești a fost depistat pe strada Piscani, rezultatul etilotestului fiind 0,70 mg/l alcool în aerul expirat. Ambii șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt. FOTO: arhivă