Sănătate

Pfizer. O pastilă împotriva COVID-19 ar putea fi gata până la sfârșitul anului

CEO-ul Pfizer Albert Bourla a declarat marți pentru CNBC că o pastilă antivirală administrată pe care orală din confortul propriei locuințe ar putea fi disponibilă publicului larg până la sfârșitul acestui an.

Bourla a mai afirmat că se așteaptă ca acest medicament experimental să fie eficace împotriva mai multor variante ale coronavirusului și că va fi folosit pentru a trata pacienții diagnosticați cu COVID-19 la debutul bolii, cu mult înainte de agravarea acesteia și nevoia de terapie intensivă.

Acesta a adăugat de asemenea că unul dintre beneficiile majore ale medicamentului va consta în faptul că oamenii nu vor mai fi nevoiți să meargă la spital pentru a primi tratament pentru COVID-19.

{module G+articles (2)}

Pastila, care va face parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibatori de protează, funcționează prin atașarea de enzimele virale, oprind reproducerea virusului în celulele umane. Acești inhibatori atacă SARS-CoV-2 și împiedică replicarea acestuia în sistemul nostru respirator.

Inhibatorii de protează sunt folosiți în prezent pentru a trata și alte boli precum HIV sau hepatita C.

„Acest lucru ne permite să credem că [medicamentul] va fi mult mai eficace împotriva mai multor variante. Este o veste bună și avansăm cu studiile, urmând să avem mai multe vești în perioada verii”, a afirmat Bourla.

CNBC notează că testele clinice pentru noul medicament, cunoscut în prezent ca PF-07321332, au început în luna martie.

O firmă israeliană susține că testează un vaccin anti-COVID-19 administrat pe cale orală

{module G+articles}