Pieton de 78 de ani, lovit mortal de o mașină în comuna Bârza
Un accident tragic a avut loc luni dimineață, 20 octombrie, pe Drumul Județean 644, în comuna olteană Bârza. Un bărbat de 78 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism condus de o tânără din Pârșcoveni.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, care au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei.
„Din primele verificări, s-a stabilit că un autoturism condus de o tânără de 30 de ani, din comuna Pârșcoveni, ar fi acroșat un pieton – un bărbat de 78 de ani din Bârza. Din păcate, victima a decedat în urma impactului. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ”, a declarat agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Potrivit unor surse locale, bătrânul ar fi fost lovit în timp ce mergea pe marginea drumului, în aceeași direcție cu mașina implicată în accident.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul mortal din Bârza.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

