Pieton lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni
Accidentul a avut loc în jurul orei 23.30. La fața locului a ajuns un echipaj medical care a transportat victima la spital.
„Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la locul producerii accidentului și din primele cercetări au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism a acroșat un pieton, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, prin loc special amenajat, prevăzut cu indicator și marcaj pietonal.
Pietonul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt IPJ Olt.
Șoferulnu se afla sub influența alcoolului. Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
{module G+articles}

