Pleșoiu: Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului și a refuzat alcooltestul
Un accident rutier produs sâmbătă seara, 27 decembrie, în comuna Pleșoiu, pe Drumul Național 64, s-a soldat cu rănirea a două persoane și cu deschiderea unui dosar penal pe numele șoferului considerat vinovat. Evenimentul a avut loc în jurul orei 18:30, la intersecția DN 64 cu Drumul Județean 677.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care au stabilit că unul dintre conducătorii auto implicați, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Oporelu, a părăsit zona imediat după producerea accidentului, fără acordul oamenilor legii. Acesta a fost identificat ulterior de polițiști.
În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre o tânără de 34 de ani, din municipiul București, aflată la volanul unuia dintre vehicule, și un pasager din autoturismul condus de aceasta. Ambele victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații medicale.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Olt, tânăra de 34 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În schimb, șoferul de 29 de ani a refuzat atât testarea cu etilometrul, cât și recoltarea de probe biologice la unitatea medicală.
Surse apropiate anchetei indică faptul că accidentul s-ar fi produs după ce tânărul din Oporelu nu ar fi acordat prioritate de trecere la pătrunderea de pe DJ 677 pe DN 64, intrând în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Accident pe DN 64, la Pleșoiu: două persoane rănite

