Sănătate

Pregătiri pentru valul 4 COVID: Paturi mai multe pentru pacienți, număr sporit de locuri ATI

La Spitalul Municipal Caracal, unitatea medicală suport COVID-19 din județul Olt, numărul de paturi va fi mărit de la 104 la 294.

„Ordinea și modalitatea în care spitalele vor atinge numărul de paturi necesar pentru asigurarea asistenței medicale pentru pacienții cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, în funcție de evoluția epidemiologică:

  • Spitalul Municipal suport Caracal de la 104 paturi pacienți confirmați și 8 paturi Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) la 294 paturi COVID și 17 paturi ATI;
  • Spitalul Județean de Urgență Slatina de la 39 paturi pacienți confirmați și 6 paturi Terapie Intensivă la 94 de paturi COVID și 8 paturi ATI;
  • Spitalul Orășenesc Balș de la 8 paturi COVID pentru cazuri ușoare și medii care nu necesită ATI la 22 paturi COVID, dintre care 15 confirmați și 7 suspecți;
  • Spitalul Orășenesc Corabia de la 9 paturi care nu necesită ATI, cazuri ușoare și medii, la 21 paturi COVID, respectiv 18 confirmați și 3 suspecți”, se arată într-un comunicat remis de DSP Olt.

{module G+articles (2)}

S-a solicitat suplimentarea organigramei personalului medical pentru Spitalul Slatina și modalitățile de asigurare a acestuia pentru a gestiona episodul de recrudescență a COVID-19.

„La SJU Slatina, având în vedere deficitul actual al organigramei (personal auxiliar 36 în ATI și 11 în Bl (Boli Infecțioase), asistenți medicali 9 în ATI și 6 în BI, medici 10 în ATI și 1 în Bl, în situația unui nou val pandemic suplimentar față de organigramă: 20 asistenți medicali în ATI, 10 în Bl, iar medici 4 în ATI și 3 în Bl”, se mai precizează în comunicatul specialiștilor de la Direcția de Sănătate Publică.

În privința spitalelor din Caracal, Balș și Corabia, aici se va delega personal din alte secții, procedură ce a mai fost folosită și în valurile anterioare.

{module G+articles}