premiai-la-olimpiada-de-arte-i-religie
Olimpiadele Naţionale de Arte şi Religie şi-au anunţat vineri câştigătorii în cadrul a două festivităţi de premiere care au avut loc în amfiteatrele celor două licee gazdă, Colegiul Naţional Vocaţional ”Nicolae Titulescu”, respectiv şi ”Ion Minulescu” din Slatina.
Faza naţională a Olimpiadei de Religie şi Artă a reprezentat o bună oportunitate pentru cei 800 de concurenţi care au participat în a-şi testa cunoştinţele în materie, fie că au terminat pe locuri fruntaşe sau au obţinut doar menţiuni. De asemenea, cei care au trecut pragul Colegiului Naţional Vocaţional ”Nicolae Titulescu” au putut admira sutele de lucrări realizate de elevi.
La Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, organizată la Slatina, au participat 427 elevi din toate judeţele ţării, 48 de profesori însoţitori şi 20 de profesori componenţi ai Comisiei Centrale de Evaluare. Aceştia din urmă sunt atât profesori universitari, cât şi profesori din învăţământul preuniversitar.
La Olimpiada de Religie au participat 254 de elevi din clasele VII-XII, câştigători ai fazelor judeţene din toată ţara, însoţiţi de 40 de profesori de specialitate. Oltul a intrat în competiţie cu şase candidaţi la religie şi alţi nouă, toţi elevi ai Colegiului Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu, la Arte.