Arhivă

prins-la-furat-de-lemne

În timpul unui patrulări, în noaptea de 28/29 iunie 2010, o patrulă mixtă, poliţist – jandarm, a depistat o căruță, între localităţile Osica de Sus şi Greci,, care transporta material lemnos.

Patrula a identificat persoanele care se aflau în vehiculul cu tracţiune animală, ca fiind: D.Mugurel, de 36 ani, şi P.Ilie, de 46 ani, ambii din comuna Fălcoiu, iar din verificări s-a stabilit că materialul lemnos provine din tăierea unor arbori din Pădurea Fălcoiu, zona ,,Bercica”.

Prejudiciul nu a putut fi stabilit, iar materialul lemnos a fost predat Ocolului Silvic Drăgăneşti-Olt.

În cauză, au fost întocmite acte premergătoare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăiere ilegală şi furt de material lemnos”. 

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.