Social

Produsele din Programul „Laptele și Cornul”, redistribuite la spitale, centrele DGASPC și asistații social

Laptele și cornul, cele două produse care nu au mai ajuns, din cauza pandemiei de COVID-19, la elevii olteni, ajung acum la spitalele din Slatina și Schitu, la centrele de ocrotire ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt sau la alte categorii sociale defavorizate.

Toată marfa care va fi redistribuită este în termen de garanție.

{module G+articles (2)}

Medicii de familie vor ca programul „Cornul și laptele” să devină „Masca și dezinfectantul”

Medicii de familie propun ca programul „Cornul şi laptele” să devină „Masca şi dezinfectantul”, în noul an școlar. Totodată, ei cer și eliminarea birocrației adeverinţelor de început de an. Medicii spun că este important ca elevii să revină în bănci atât pentru a le fi predată materia în mod direct, cât și ca să învețe să respecte măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus.

Sunt o mulțime de copii, mai ales în școlile rurale, care locuiesc cu bunicii, părinții fiind plecați la muncă în străinătate, și de aceea ar fi important ca statul să asigure mcondiții pentru ca acei copii, în momentul în care intră în școală, să aibă posibilitatea de a purta mască.

{module G+articles}