Național

Suceava. Profesor cu o mască desenată pe față

Potrivit presei locale, masca a fost desenată pe fața unui cadru didactic, acest lucru fiind observat într-o fotografie transmisă presei de IPJ Suceava pentru a ilustra un comunicat privind activități de prevenire a delicvenței juvenile.

Fotografia este realizată într-o sală de clasă, iar celelalte persoane aflate în încăpere poartă mască de protecție. Lângă profesor se află o polițistă, care poartă mască.

IPJ Suceava a transmis presei, vineri, un comunicat de presă în care anunță că peste o mie de elevi au beneficiat de activități de prevenire a delicvenței juvenile în cadrul unei acțiuni realizată de Biroul Siguranță Școlară din cadrul instituției. Activitățile au avut loc în licee și colegii din mediul rural și urban al județului Suceava.

{module G+articles (2)}

Inspectorul școlar județean Suceava, Grigore Bocanci, a declarat la Digi24 că este o situație regretabilă și că trebuie văzut din ce motiv nu purta mască profesorul respectiv.

„Masca desenată este o situație penibilă. IPJ ar trebui să facă o anchetă”, a spus inspectorul școlar.

El a adăugat că nu știe de unde au apărut aceste fotografii sau dacă ar fi fost trucate.

Bocanci a afirmat că urmează să ia legătura cu directorul școlii să vadă ce s-a întâmplat.

IPJ Suceava nu a transmis un punct de vedere privind această situație. stirisuceava.net

{module G+articles}