Externe

R Ă Z B O I în Ucraina. Blocadă la Mariupol, lupte de stradă la Sumî, alarmă în Cernihov

Orașul-port Mariupol, supus blocadei

Portul strategic Mariupol din estul Ucrainei este supus unei blocade de către armata rusă şi unor atacuri nemiloase, a declarat sâmbătă primarul, care a cerut înfiinţarea unui coridor umanitarâ.

„Deocamdată căutăm soluţii la problemele umanitare şi toate mijloacele posibile pentru a scoate Mariupol din blocada”, a spus Vadim Boitcenko într-un mesaj postat la ora 22:00 GMT pe contul Telegram al primăriei.

„Prioritatea noastră este să stabilim o încetare a focului astfel încât să putem reface infrastructura vitală şi să înfiinţăm un coridor umanitar pentru a aduce alimente şi medicamente în oraş”, a continuat el.

{module G+articles}

CNN va opri difuzarea în Rusia după adoptarea de către Moscova a noii legi care ar putea trimite la închisoare pe oricine răspândeşte ceea ce Moscova consideră a fi ştiri false.

„CNN își va opri difuzarea în Rusia timp în care vom continua să evaluăm situaţia şi următorii noştri paşi de parcurs mai departe”, a declarat un purtător de cuvânt al canalului american de televiziune, citat de Reuters.

Decizia vine după ce BBC şi Canadian Broadcasting Corp și-au suspendat, la rândul lor, transmisiile din Rusia în urma adoptării acestei legi.

Putin se asigură că populația rusă rămâne fără alternative de informare

Parlamentarii ruşi au adoptat vineri amendamente la Codul penal care fac din răspândirea de informaţii false o infracţiune pedepsită cu amenzi sau pedepse cu închisoarea. Sunt, de asemenea, prevăzute amenzi pentru oricine solicită sancţiuni împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei. Pedepsele pot ajunge până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea de informaţii care vizează „discreditarea” forţelor armate. Legea a fost promulgată vineri seara de președintele Vladimir Putin.

Pe de altă parte, agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea accesului la reţelele sociale Twitter și Facebook pe teritoriul Rusiei.

Potrivit BBC, nici YouTube nu mai funcționează pentru utilizatorii din Rusia.

La rândul său, publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta, al cărei redactor şef este recentul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, a anunţat vineri seara că elimină unele conținuturi legate de Ucraina pentru a evita sancţiunile, relatează AFP, preluată de Agerpres.

{module G+articles (2)}

„Parchetul general şi Roskomnadzor ( Serviciul federal pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă) a cerut ca Novaia Gazeta şi alte media independente să elimine conţinuturile care descriu operaţiunile militare pe teritoriul ucrainean drept război, agresiune sau o invazie. În caz contrar, vor fi amenzi uriaşe şi perspectiva închiderii media”, a anunțat publicaţia pe site-ul său.

Kremlinul încearcă să se asigure că versiunea sa asupra războiului din Ucraina ajunge la publicul rus. Postul de radio Eho Moskvî şi canalul de ştiri online Dojd au fost deja închise joi, la scurt timp după ce Parchetul general rus făcuse o recomandare în acest sens, din cauza modului neagreat de putere în care cele mai importante media independente ruse rămase relatau despre invazia militară rusă în Ucraina: vorbeau despre „război” şi victime civile.

O echipă de jurnaliști de la postul britanic Sky News a fost prinsă într-o ambuscadă, în timp ce încerca să ajungă să filmeze în orașul Bucha, în apropiere de Kiev.

Doi jurnaliști au fost împușcați: corespondentul Stuart Ramsay în spate, iar operatorul Richie Mockler a primit mai multe gloanțe în armura pe care o purta. Echipa Sky News a fost evacuată înapoi în Marea Britanie.

Echipa, formată din cinci membri, se afla în mașină în timpul atacului. Jurnaliștii spun că au aflat de la ucraineni că au fost atacați de luptători ruși aflați în recunoaștere.

{module G+articles}