Externe

R Ă Z B O I – ziua 6. 70 de militari ucraineni au fost uciși la Ohtîrca. Orașul Herson, înconjurat de ruși

Alarmele anti-aeriene au sunat și în patru regiuni din vestul țării, una dintre ele aproape de granița cu Polonia. Într-un nou mesaj, președintele Volodimir Zelenski acuză Rusia de crime de război. El a cerut Uniunii Europene să aprobe aderarea imediată a țării sale. Potrivit unor noi imagini surprinse de satelit, coloana formată din câteva sute de vehicule militare ruseşti care avansează în direcţia Kiev se întinde, de fapt, pe o lungime de 64 de kilometri.

Orașul Herson, înconjurat de ruși

Orașul Herson din sudul Ucrainei este „înconjurat” de trupe rusești, potrivit primarului Igor Kolikaiev și jurnalistei Aliona Panina de la Kyiv Independent.

{module G+articles (2)}

„Armata rusă a stabilit puncte de control la intrările în Herson. Herson a fost și va fi al Ucrainei”, a scris primarul pe Facebook.

Jurnalista Aliona Panina a declarat pentru un post tv că aprovizionarea magazinelor cu alimente este dificilă, pentru că depozitele sunt situate în afara orașului. Localnicii beneficiază de apă și curent.

„Orașul este practic înconjurat, sunt o mulțime de soldați ruși și echipamente militare în toate părție, au stabilit puncte de control la ieșiri”, a declarat jurnalista.

Foto: Ohtirca – Twitter

{module G+articles}