Rabla 2025 începe pe 30 septembrie: ecotichet redus la 18.500 lei
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat joi că Programul Rabla 2025 pentru persoane fizice va începe pe 30 septembrie, de la ora 10.00. Este pentru prima dată când etapa dedicată publicului larg are un debut atât de întârziat, în condițiile în care, de obicei, se lansa în aprilie sau mai.
Bugetul ediției din acest an a fost redus la 200 de milioane de lei, de trei ori mai mic decât cel estimat inițial. Din această sumă, 80 de milioane vor merge către autovehicule cu motor termic, hibride sau motociclete, iar 120 de milioane către electrice, hibride plug-in și modele cu pilă de combustie pe hidrogen.
Valoarea voucherelor la Rabla 2025
Cea mai importantă modificare vizează sprijinul pentru mașinile complet electrice. Ecotichetul va fi de 18.500 de lei (aproximativ 3.700 de euro), jumătate față de propunerea din iunie și cu mult sub valoarea de anul trecut, când ajungea la 25.500 de lei.
Pentru celelalte tipuri de autovehicule, ecotichetele rămân neschimbate:
15.000 lei pentru plug-in hibrid sau motociclete electrice,
12.000 lei pentru hibride clasice,
10.000 lei pentru motorizări termice, inclusiv GPL/GNC, sau motociclete.
Critici din partea industriei auto
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a reacționat dur, arătând că nivelul actual al sprijinului riscă să ducă la un nou eșec, așa cum s-a întâmplat în 2024, când vânzările de electrice au scăzut cu peste 40%. APIA susține că ar fi fost necesar un ecotichet de minimum 27.500 lei și o pondere mai mare din buget pentru mașinile cu emisii reduse.
„Menținerea aceluiași nivel de sprijin va conduce inevitabil la același rezultat: bani blocați și mai puține mașini electrice noi pe șosele”, au transmis reprezentanții industriei.
Schimbări posibile după 2026
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că se poartă discuții pentru ca din 2026 Programul Rabla să fie finanțat din fonduri europene, prin Fondul Social pentru Climă. Ea a subliniat că programul ar trebui regândit astfel încât să nu mai fie „un concurs de vouchere”, ci un instrument real de reducere a poluării și sprijin pentru tranziția verde.