EconomieNaționalRecomandate

Reducerea accizei la motorină. Carburanții s-ar putea ieftini la pompă

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege privind declararea situației de criză în domeniul carburanților, reducerea temporară a accizei la motorină și limitarea exporturilor de motorină. După votul favorabil din Parlament, actul normativ urmează să fie trimis spre promulgare.

Legea a trecut cu o majoritate covârșitoare

Proiectul a fost adoptat cu 293 de voturi pentru, două abțineri și un vot împotrivă. Potrivit inițiatorilor, măsurile prevăzute în lege au ca scop diminuarea impactului creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și mediului de afaceri.

Deputatul PSD Bogdan Ivan a declarat că adoptarea proiectului ar trebui să conducă la o reducere a prețului plătit de consumatori la pompă.

„A fost votat un proiect extrem de important privind declararea situației de criză în domeniul carburanților, reducerea accizei la motorină, limitarea exporturilor de motorină, limitarea adaosului comercial și supraimpozitarea profiturilor excepționale. Acest lucru ar trebui să ducă la o reducere a prețului final pentru consumatorii privați și pentru companiile din România”, a afirmat parlamentarul.

Ce măsuri prevede noua lege

Actul normativ introduce mai multe măsuri temporare pentru piața carburanților, printre care:

  • reducerea accizei la motorină;
  • aplicarea unei cote de TVA de 19% pentru benzină și motorină pe segmentul de rafinare și comercializare;
  • instituirea unei contribuții de solidaritate asupra veniturilor obținute din comercializarea țițeiului și a produselor energetice;
  • limitarea exporturilor de motorină, care vor putea fi realizate doar cu aprobarea autorităților competente;
  • posibilitatea reducerii temporare a conținutului de biocarburanți din benzină.

Carburanții s-ar putea ieftini

Potrivit inițiatorilor proiectului, efectele măsurilor adoptate ar putea conduce la o reducere a prețului carburanților la pompă cu cel puțin 34 de bani pe litru. În funcție de evoluția pieței, scăderea ar putea ajunge până la 85 de bani pe litru.

Legea vine într-un context în care prețul motorinei a depășit pragul de 10 lei pe litru, iar benzina se comercializează în multe zone ale țării la peste 9 lei pe litru.

Rămâne de văzut în ce măsură noile prevederi se vor reflecta în prețurile practicate de companiile petroliere după intrarea în vigoare a actului normativ.

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.