rermaniere-amanat
Traian Băsescu s-a întâlnit duminică la Snagov cu parlamentari şi eurodeputaţi din PDL, precum şi o parte din membrii Cabinetului Boc. „Guvernul are termen până în septembrie, iar în funcţie de modul în care sunt aplicate reformele se poate discuta despre remaniere”, au declarat, pentru NewsIn, surse participante la întâlnire. Potrivit aceloraşi surse, au fost critici „destul de numeroase” ale unor parlamentari la adresa membrilor Guvernului, iar decizia luată a fost ca aceştia să facă „o cerere serioasă” în acest sens, dar numai după scurgerea termenului de graţie, care ar urma să expire în septembrie.
Guvernul trebuie să desfiinţeze agenţiile care nu au corespondent în UE, au precizat surse participante la întâlnire, pentru Mediafax.
Aceleaşi surse au mai declarat că şi
Conform surselor citate, preşedintele a mai invocat, pentru reducerea cheltuielilor bugetare, şi posibilitatea excluderii din categoria celor de utilitate publică a unor ONG-uri care nu şi-au dovedit eficienţa.