Rețelele sociale, pericol pentru minori. România evită decizia

Australia a devenit, la finalul anului 2025, prima țară din lume care a decis oficial să blocheze accesul adolescenților sub 16 ani la marile platforme de social media. Decizia nu a fost una comodă și nici lipsită de probleme, însă autoritățile australiene spun că a fost necesară. Mai mult, efectul imediat nu a fost doar tehnic, ci social: o dezbatere națională despre siguranța copiilor în mediul online.

Modelul australian începe deja să fie preluat. Spania a anunțat măsuri similare, Franța, Danemarca, Marea Britanie și Austria discută implementări concrete, iar Parlamentul European a recomandat stabilirea unei vârste minime de 16 ani pentru accesul la rețelele sociale, invocând riscuri serioase pentru sănătatea mintală și dezvoltarea minorilor.

În acest peisaj, România rămâne într-o zonă a indeciziei. Nu ne grăbim să reglementăm, nu vrem să „supărăm” platformele și preferăm să repetăm că educația ar fi soluția universală.

Educația, invocată ca soluție pentru o urgență

Argumentul central al autorităților române este că interdicțiile nu ar funcționa și că educația ar trebui să rezolve problema. Ideea sună bine, dar intră în contradicție directă cu realitatea occidentală: exact statele cu sisteme educaționale solide sunt cele care aleg acum măsuri restrictive.

A vorbi despre educație pe termen lung într-o criză imediată este ca și cum ai promite că, într-o zi, nu va mai exista foame, unui om care nu are ce mânca astăzi. Este un mesaj liniștitor, dar inutil în prezent.

România, țara care a văzut efectele directe ale dezinformării

Paradoxal, România este una dintre puținele țări europene care au trăit pe pielea lor impactul masiv al dezinformării online, ajungând până la anularea alegerilor. Cu toate acestea, orice discuție despre limitarea accesului minorilor la rețelele sociale este rapid blocată prin clișee: „interdicțiile nu funcționează”, „oricum pot fi păcălite”, „educația e suficientă”.

Declarațiile recente ale unor oficiali reflectă perfect această ezitare. Pe de o parte, Raed Arafat avertizează că lipsa unor măsuri ferme va avea efecte sociale grave asupra generațiilor viitoare. Pe de altă parte, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, vorbește despre riscul unei „lumi orwelliene” și despre pericolul supravegherii în masă.

Când libertatea e invocată selectiv

Temerea legată de o presupusă „lume orwelliană” ridică însă semne de întrebare. Statul român nu a ezitat să intervină atunci când poliția a mers la ușa unor cetățeni pentru postări ironice sau mesaje politice. În aceste cazuri, libertatea de exprimare nu a mai părut o problemă fundamentală.

În schimb, când vine vorba de protejarea copiilor, prudența devine brusc extremă.

Ce arată, de fapt, exemplul australian

De la intrarea în vigoare a interdicției, în Australia au fost dezactivate milioane de conturi aparținând minorilor. Da, sistemul a fost păcălit în unele cazuri. Adolescenții au găsit metode de a ocoli verificarea vârstei, iar autoritățile recunosc acest lucru deschis.

Însă interdicția nu a fost prezentată niciodată ca o soluție perfectă, ci ca un instrument de urgență. Responsabilitatea de a îmbunătăți mecanismele de verificare a fost transferată clar către platforme, nu către părinți sau copii.

Mai important, măsura a generat o discuție națională reală despre algoritmi, manipulare, camere de ecou și impact psihologic. Iar acest lucru nu este deloc puțin.

Educația există deja, dar nu e suficientă

În școlile australiene se studiază deja siguranța cibernetică. Cu toate acestea, cercetătorii atrag atenția că simpla existență a acestor cursuri nu înseamnă că adolescenții înțeleg pe deplin mecanismele subtile ale manipulării online.

Așteptarea ca un copil să discearnă singur între real și fals, într-un ecosistem construit deliberat pentru captarea atenției, este nerealistă.

Legea românească, între formă și fond

România are deja în Parlament o așa-numită Lege a Majoratului Digital, care prevede acordul părinților pentru crearea unui cont sub 16 ani. Nu este însă o interdicție reală și nici un mecanism eficient de protecție.

Este, mai degrabă, un compromis tipic: o lege făcută pentru a exista, nu pentru a funcționa.

Întrebarea care rămâne

Statele occidentale au ajuns la concluzia că riscurile rețelelor sociale pentru minori sunt suficient de grave încât să justifice măsuri ferme. România a văzut efectele dezinformării, manipulării și radicalizării, dar continuă să evite decizia.

Rămâne o întrebare simplă, dar incomodă: de ce noi nu vedem pericolul pe care alții l-au recunoscut deja?