Românca ucisă în Serbia era din Cârlogani
Mioara Haiduc, originară din Cârlogani, locuia de mai mulți ani în Pancevo, orașul de reședință al districtului Banatul de Sud din Voivodina – Serbia. Avea acolo o tarabă într-o piață.
Ultima oară a fost văzută în viață acum câteva zile – când le-a spus apropiaților că merge acasă la contabila ei. Voia să renunțe la serviciile ei pentru că descoperise unele probleme legate de banii pe care îi avea în conturi. În acea zi se presupune că a fost ucisă.
Trupul româncei a fost găsit îngropat în curtea casei contabilei – o femeie de 68 de ani și a fiului ei de 46 de ani. Mioara fusese legată, lovită cu un obiect dur și sufocată.
Cei doi suspecți au fost arestați din ordinului unui procuror de la Parchetul Superior din Pancevo.
{module G+articles (2)}
Suspecții au șters urmele crimei
Crima a fost descoperită după ce departamentul de poliție din localitate a fost alertat de colegii din piață ai Mioarei după ce românca nu a apărut două zile la rând la lucru.
Ionel Văduva, primar Cârlogani: “Ultimele persoane cu care a stat de vorbă au fost prietenii din piață și persoanele respective au anunțat poliția, politța a început să cerceteze cazul și a găsit-o îngropată”.
Potrivit departamentului de poliție din Pancevo, suspecții au încercat să șteargă urmele crimei. Hainele româncei au fost găsite în mai multe locuri. Despre documentele pe care le avea la ea, geanta și telefonul Mioarei nu se știe încă nimic. Anchetatorii urmează să stabilească și ce sumă de bani i-ar fi dispărut româncei din conturi.
Potrivit presei din Serbia, suspecții de crimă în cazul româncei au mai multe proprietăți. Toate urmează să fie verificate.
Mioara Haiduc își cumpărase de câțiva ani o locuință și acasă, în Cârlogani – județul Olt. Venea frecvent aici, în vacanță.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

