Economie

România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în ultimul trimestru al anului trecut

Economia României performează și prin comparație cu economia zonei euro, care suferă o scădere de 0,7%, în timp ce economia Uniunii Europene în ansamblu cunoaște un declin de 0,5% în trimestrul patru față de trimestrul trei. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Irlanda (minus 5,1%), Austria (minus 2,7%), Italia (minus 1,9%) şi Franţa (minus 1,4%). La polul opus, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (4,8%), Malta (3,8%), Croaţia şi Grecia (ambele 2,7%), conform datelor Eurostat citate de Agerpres.

Pe ansamblul anului 2020, produsul intern brut al zonei euro a înregistrat o contracţie de 6,6%, faţă de un declin de 6,8% cât se anunțase iniţial. De asemenea, în cazul Uniunii Europene, cifrele privind evoluţia PIB-ului au fost revizuite până la un declin de 6,2%, faţă de unul de 6,4% prognozat iniţial.

{module G+articles (2)}

Datele Eurostat arată că, în pofida unor evoluţii peste aşteptări la finalul anului, graţie performanţelor industriei germane, performanţele economice ale Europei pe ansamblul anului 2020 sunt mai slabe decât cele ale rivalilor. Anul trecut, Produsul intern brut al SUA a scăzut cu 3,5%, în Rusia a scăzut cu 3,1% în timp ce economia chineză a înregistrat un avans de 2,3%.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică a revizuit în scădere la 4,8% datele privind creşterea produsului intern brut în ultimul trimestru al anului trecut, fără a afecta, însă, estimarea pentru întregul an, potrivit căreia economia României s-a contractat cu 3,9% în termeni reali. Cifrele publicate de INS în 16 februarie 2021 indicau un avans al PIB de 5,3% în trimestrul 4 din 2020 comparativ cu trimestrul precedent.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.