România testează avioane care aduc ploaia. Dacă dau rezultate, vor fi cumpărate opt aparate
Daniel Florea, director operator Centru Antigrindină: „Suntem în interiorul avionului King Air C90, care va efectua misiuni de stimularea precipitațiilor. Avionul are toate dotările necesare pentru a putea efectua aceste misiuni. Aici avem sistemele de comandă pentru torțele de pe aripi“.
Specialiștii de la Centrul Antigrindină din Dancu pun în practică un proiect pilot de creștere a nivelului de precipitații, în caz de secetă. Se folosesc cartușe și torțe încărcate cu iodură de argint și cloruri de calciu și natriu.
Daniel Florea director operator Centru Antigrindină: „În momentul în care avionul ajunge la înălțimea de zbor necesară, acestea se aprind și disperseaza fumul cu agent de însămânțare“.
{module G+articles (2)}
Proiectul vizează 6 județe din regiunea Moldovei și se va desfășura pentru o perioadă de 10 zile.
Avioanele sunt puse la dispoziție de o companie din Bulgaria. Dacă rezultatele vor fi cele așteptate, Ministerul Agriculturii ar urma să achiziționeze 8 astfel de aeronave, care să fie folosite în toată țara.
Estimativ, prețul maxim al unui avion care îndeplinește anumite condiții – este bimotor, turbo, cu tehnologie de ultima generație -, ar fi aproximativ 8 milioane de euro.
Proiectul pilot va continua în luna mai în Muntenia și Oltenia. Foto: flickr.com
{module G+articles}
{module ADSKeep Article}

