Externe

Rusia anunță că reduce acțiunile militare spre Kiev și Cernihiv. Ucraina propune neutralitate în schimbul garanțiilor de securitate

„Negocierile privind un acord asupra neutralităţii şi a statutului non-nuclear al Ucrainei intră într-o dimensiune practică (…), s-a decis, pentru a creşte încrederea, să se reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov”, a declarat la Istanbul adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksandr Fomin.

Potriivt șeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, o întâlnire între cei doi preşedinţi Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, solicitată şi de partea ucraineană, şi reprezentanţii statelor garante, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor.

„În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (…) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante. După discuţia substanţială de astăzi ne-am înţeles şi propunem ca întâlnirea să se facă pentru a parafa acordul. Cu condiţia să se efectueze o muncă rapidă asupra acordului şi să ajungem la compromisurile necesare, posibilitatea de a obţine se va apropia”, a spus Medinski.

{module G+articles (2)}

Ucraina a propus adoptarea unui statut de neutralitate în schimbul unor garanţii de securitate la ultima rundă de discuţii cu Rusia, ceea ce înseamnă că nu se va alătura unor alianţe militare şi nu va găzdui baze militare pe teritoriul său, au declarat marţi negociatorii ucraineni pentru jurnaliştii de la Istanbul. Propunerea va include şi o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate şi va intra în vigoare numai în eventualitatea unei încetări complete a focului.

Propunerile sunt cele mai detaliate şi mai concrete pe care Ucraina le-a făcut publice până acum, potrivit Reuters.

De asemenea, partea ucraineană îşi doreşte garanţii de securitate de tipul Articolului 5 din tratatul NATO, respectiv clauza sa de apărare colectivă. Printre cei care garantează securitatea Ucrainei s-ar putea afla Polonia, Israel, Turcia şi Canada.

„Dacă reuşim să consolidăm aceste prevederi cheie, iar pentru noi este cel mai important, atunci Ucraina va fi în poziţia de a remedia statutul său actual de stat neafiliat şi fără arme nucleare sub forma unei neutralităţi permanente”, a declarat negociatorul Oleksandr Şali.

„Nu vom găzdui baze militare pe teritoriul nostru, nu vom desfăşura contingente militare pe teritoriul nostru şi nu vom intra în alianţe militar-politice. Exerciţiile militare pe teritoriul nostru vor avea loc cu consimţământul ţărilor garante”, a adăugat Şali.

AGERPRES / Foto: Reuters

{module G+articles}