Rușii opresc livrările de gaz către Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru „lucrări de mentenanță”
Prin Nord Stream 1 sunt transportați anual, pe sub Marea Baltică, 55 de miliarde de metri cubi de gaz din Rusia până în Germania.
Luna trecută, Rusia a redus cu 40% livrările de gaze către Germania prin Nord Stream invocând lipsa compresoarelor de la Siemens necesare asigurării unui volum de 167 de milioane de metri cub de gaz pe zi.
Canada a anunțat deja că va returna Germaniei turbinele ruseşti reparate necesare pentru mentenanţa gazoductului Nord Stream 1.
„Canada va acorda Siemens Canada un permis revocabil şi de o durată limitată pentru a permite revenirea în Germania a turbinelor Nord Stream 1 reparate, ceea ce va sprijini capacitatea Europei de a avea acces la energie fiabilă şi accesibilă în timp ce continuă tranziţia de la petrolul şi gazul ruseşti”, a declarat ministrul canadian al resurselor naturale, Jonathan Wilkinson,
{module G+articles}
„În lipsa unei aprovizionări necesare cu gaz natural, economia germană va suferi dificultăţi foarte importante şi germanii înşişi riscă să nu îşi poată încălzi locuinţele la apropierea iernii”, a explicat ministrul canadian.
Totodată, la începutul lunii iunie, Gazprom a întrerupt livrările de gaze naturale către Orsted (Danemarca) şi Shell Energy, care furnizează o parte din gaze Germaniei, deoarece nu au plătit în ruble pentru gazele livrate în aprilie,
Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Gazprom a oprit deja, din această cauză, livrările de gaze naturale în Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Ţările de Jos.
{module G+articles (2)}
Germania ar putea intra în recesiune din cauza sistării de gaze rusești
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck a avertizat că țara sa trebuie să ia în calcul posibilitatea ca Rusia să oprească gazele prin Nord Stream 1 pentru o perioadă mai îndelungată decât cea anunțată oficial, de 10 zile.
Germania ar putea intra în recesiune în cazul în care Rusia ar sista complet livrările de gaze. Mai multe industrii germane s-ar putea prăbuși complet din această cauză. Peste 5,6 milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate. Germania a trecut deja la „nivelul de alarmă” al planului de urgență pentru gazele naturale. Economia germană ar putea înregistra pierderi de 193 de miliarde de euro în a doua jumătate a anului 2022, informează Reuters, citat de Digi24.ro. Foto: captură video
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

