Evenimente

S-a aruncat în Olt ca să scape de polițiști

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, din Găneasa, a vrut să scape luni dimineața de controlul polițiștilor și s-a aruncat în Olt după podul rutier de peste cursul de apă spre comuna Slătioara.

Polițiștii care l-au oprit oprit în zona Podului Olt au constatat că efectua transport de persoane fără a avea autorizație, cu autoturismul proprietate personală. Șoferul a devenit agitat, a aruncat documentele și s-a aruncat în râul Olt.

Polițiștii, inclusiv un negociator din IPJ Olt, dar și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, au intervenit la fața locului, șoferul fiind convins să iasă din apă.

{module G+articles (2)}

„La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, cu o barcă pneumatică, în vederea extragerii la mal a bărbatului și un echipaj al ambulanței, pentru acordarea primului-ajutor. În urma evenimentului, bărbatul a fost extras din apa râului Olt și nu a necesitat îngrijiri medicale, refuzând să fie transportat la o unitate spitalicească. Conducatorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a autoturismului, pentru 6 luni”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

{youtube}_-UgtETjj6c{/youtube}

{module ADSKeep Article}

{module G+articles}